Au trecut 25 de ani de când am terminat facultatea
şi genetica fiind una dintre ştiinţele cel
mai mult dezvoltate în ultimii ani, probabil unele lucruri învăţate de atunci sunt
mai mult dezvoltate în ultimii ani, probabil unele lucruri învăţate de atunci sunt
cu mult depăşite.
De acea nu pretind că cea ce scriu acum este corect.
Nu doresc să vă dau definiţii, ar fi plictisitor, cu atât mai mult că ştim cu toţii despre ce este vorba.
În funcţie de gradul de înrudirii a partenerilor putem vorbi de consangvinizare moderată, sau consangvinizare stânsă numit şi incest în cazul când este vorba de împerecherea rudelor de gradul întâi.În general consangvinizarea este folosită cu scopul de a fixa anumite caractere favorabile pentru noi. În cazul conangvinizării creşte numărul exempolarelor homozigote la anumite însuşiri. Consangvinizarea nu duce mereu la uniformizarea efectivului, ba din contră creşte numărul porumbeilor care diferă fenotipic. Tot odată însă în general va apare şi o scădere a vitalităţii descendenţilor consangvini, iar în unele cazuri poate să apare chiar şi
boli ereditare. Cu cât consangvinizarea este mai strânsă, în general cu atât este mai scăzut vitalitatea produşilor, iar incidenţa bolilor genetice este mai mare.
Totuşi scăderea vitalităţii nu este mereu la fel de pronunţată, iar bolile ereditare apar numai în cazul în care ambii părinţi sunt purtătoare a genei responsabilă pentru acela boală, iar produsul va fi homozigot la gena bolnavă. Am citit undeva că specia umană are cc. 500 de asemenea boli ereditare, iar teoretic fiecare om este purtătoare a cel puţin cinci asemenea defecte.
Majoritatea acestori boli sunt determinate de gene recesive, deci apar numai în cazuri când ambele cromosomi conţin acea genă bolnavă. Normal că cu cât partenerii sunt mai înrudiţi, cu atât mai mare este şi şansa să se întâlnească doi asemenea cromosomi (homozigoţi).
Probabil ca şi în cazul animalelor iniţial se găseau cam tot atâtea gene bolnave. Însă cred eu (nu sunt sigur, nu am citit nicăieri) că odată cu selecţia artificială a mai scăzut şi incidenţa acestor defecte, indivizii a cărui descendenţi erau bolnavi nefiind folosite la reproducţie in mod normal. Creşterea porumbeilor voiajori necesitând exemplare cât mai sănătoase, această selecţie este şi mai pronunţată.
De acea cred că practicarea consangvinizării şi chiar a împerecherii incestuoase nu sunt aşa de dăunătoare ca şi la oameni. Din experienţe proprii vă pot spune că nici în urma incestului repetat nu am avut porumbei cu malformaţii majore.
Puii obţinuţi din incest erau de obicei mai mici ca mărime comparativ cu părinţii, parcă erau mai gingaşe, iar longevitatea lor era aproape la jumătatea părinţilor. De ex. Campionul murise la vârsta de 14 ani (dacă aveam mai multă grijă de el mai trăia poate şi acum), fratele lui mai trăieşte şi acum are 18 ani şi are pui din 2010. Din trei pui a lui din incest din anul 1998 au murit deja două. Am mai avut încă două femele obţinute din incest repetat din 2001, care ambele s-au pierit deja, iar în anul 2009, cel care mai aveam a făcut numai un singur ou. Faţă de Gdanskista care era din hibridizare din 1996, şi care de asemenea a avut ultimul ou fecund tot în 2009 şi mai trăieşte şi acum, diferenţa este evidentă.
O boală ereditară întâlnită de mine a apărut la nişte pui consangvini mai moderat în anii 1990. Din patru pui trei erau orbi. Proveneau dintr-o familie bună, dar mai mult la concursuri scurte, deci s-au pierdut de a lungul anilor. Cu zece ani mai târziu am primit de la cineva un pui consangvin din această familie, însă despărţită de mai multe generaţii de porumbei mai înainte amintiţi, care şi el a fost orb. Prin urmare defecte ereditare sunt şi persistă în populaţie timp îndelungat, iar consangvinizarea poate să fie o metodă de depistare a lor.
Deci oare merită consangvinizarea? În mod sigur DA. Aproape toate reproducătoarele consangvine avute erau buni reproducătoari, mai bune ca părinţii lor. Însă trebuie socotit şi cu longevitatea scăzută şi mai ales cu longevitatea reproductivă şi mai scăzută.
Mergând mai departe cu speculaţiile ajung la concluzia că, este mai de dorit consangvinizarea reproducătorilor buni între ele, sau cu urmaşii lor, decât unui bun cursier. De ce? Cursier bun = genotip + efectul mediului. Bun reproducător = genotip şi atât.
Ca să mă mai şi contrazic singur vă invit să studiaţi pedigreul masculului 034124/99 şi veţi observa că este destul de consangvin şi cu vitalitate crescută.
Nu doresc să vă dau definiţii, ar fi plictisitor, cu atât mai mult că ştim cu toţii despre ce este vorba.
În funcţie de gradul de înrudirii a partenerilor putem vorbi de consangvinizare moderată, sau consangvinizare stânsă numit şi incest în cazul când este vorba de împerecherea rudelor de gradul întâi.În general consangvinizarea este folosită cu scopul de a fixa anumite caractere favorabile pentru noi. În cazul conangvinizării creşte numărul exempolarelor homozigote la anumite însuşiri. Consangvinizarea nu duce mereu la uniformizarea efectivului, ba din contră creşte numărul porumbeilor care diferă fenotipic. Tot odată însă în general va apare şi o scădere a vitalităţii descendenţilor consangvini, iar în unele cazuri poate să apare chiar şi
boli ereditare. Cu cât consangvinizarea este mai strânsă, în general cu atât este mai scăzut vitalitatea produşilor, iar incidenţa bolilor genetice este mai mare.
Totuşi scăderea vitalităţii nu este mereu la fel de pronunţată, iar bolile ereditare apar numai în cazul în care ambii părinţi sunt purtătoare a genei responsabilă pentru acela boală, iar produsul va fi homozigot la gena bolnavă. Am citit undeva că specia umană are cc. 500 de asemenea boli ereditare, iar teoretic fiecare om este purtătoare a cel puţin cinci asemenea defecte.
Majoritatea acestori boli sunt determinate de gene recesive, deci apar numai în cazuri când ambele cromosomi conţin acea genă bolnavă. Normal că cu cât partenerii sunt mai înrudiţi, cu atât mai mare este şi şansa să se întâlnească doi asemenea cromosomi (homozigoţi).
Probabil ca şi în cazul animalelor iniţial se găseau cam tot atâtea gene bolnave. Însă cred eu (nu sunt sigur, nu am citit nicăieri) că odată cu selecţia artificială a mai scăzut şi incidenţa acestor defecte, indivizii a cărui descendenţi erau bolnavi nefiind folosite la reproducţie in mod normal. Creşterea porumbeilor voiajori necesitând exemplare cât mai sănătoase, această selecţie este şi mai pronunţată.
De acea cred că practicarea consangvinizării şi chiar a împerecherii incestuoase nu sunt aşa de dăunătoare ca şi la oameni. Din experienţe proprii vă pot spune că nici în urma incestului repetat nu am avut porumbei cu malformaţii majore.
Puii obţinuţi din incest erau de obicei mai mici ca mărime comparativ cu părinţii, parcă erau mai gingaşe, iar longevitatea lor era aproape la jumătatea părinţilor. De ex. Campionul murise la vârsta de 14 ani (dacă aveam mai multă grijă de el mai trăia poate şi acum), fratele lui mai trăieşte şi acum are 18 ani şi are pui din 2010. Din trei pui a lui din incest din anul 1998 au murit deja două. Am mai avut încă două femele obţinute din incest repetat din 2001, care ambele s-au pierit deja, iar în anul 2009, cel care mai aveam a făcut numai un singur ou. Faţă de Gdanskista care era din hibridizare din 1996, şi care de asemenea a avut ultimul ou fecund tot în 2009 şi mai trăieşte şi acum, diferenţa este evidentă.
O boală ereditară întâlnită de mine a apărut la nişte pui consangvini mai moderat în anii 1990. Din patru pui trei erau orbi. Proveneau dintr-o familie bună, dar mai mult la concursuri scurte, deci s-au pierdut de a lungul anilor. Cu zece ani mai târziu am primit de la cineva un pui consangvin din această familie, însă despărţită de mai multe generaţii de porumbei mai înainte amintiţi, care şi el a fost orb. Prin urmare defecte ereditare sunt şi persistă în populaţie timp îndelungat, iar consangvinizarea poate să fie o metodă de depistare a lor.
Deci oare merită consangvinizarea? În mod sigur DA. Aproape toate reproducătoarele consangvine avute erau buni reproducătoari, mai bune ca părinţii lor. Însă trebuie socotit şi cu longevitatea scăzută şi mai ales cu longevitatea reproductivă şi mai scăzută.
Mergând mai departe cu speculaţiile ajung la concluzia că, este mai de dorit consangvinizarea reproducătorilor buni între ele, sau cu urmaşii lor, decât unui bun cursier. De ce? Cursier bun = genotip + efectul mediului. Bun reproducător = genotip şi atât.
Ca să mă mai şi contrazic singur vă invit să studiaţi pedigreul masculului 034124/99 şi veţi observa că este destul de consangvin şi cu vitalitate crescută.
Tatăl lui 051179/97 de
asemenea provine din semifraţi şi nu pot să zic nimic rău de vitalitatea lui.
Femela 036138/2000 tot
consangvină este, din semifraţi, şi este bună la reproducţie şi acum.
Autor: Szabó Zoltán
Sursa articolului :http: //zoliszaboro.blogspot.ro/
Sursa articolului :http: //zoliszaboro.blogspot.ro/
Data: 11/10/2010 08:00:00 a.m. Címkék: Ameliorare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu